fbpx

Besciamella italiana

4.2K

Sursa foto: buonissimo

Mai mult ca sigur ai auzit, măcar o dată în viață, dacă nu ai și încercat până acum, celebrul sos bechamel. În Italia, țara care ne oferă de fiecare dată cele mai impresionante experiențe culinare,  acest sos este cunoscut sub denumirea de besciamella.

Acest sos reprezintă o piesă de rezistență dar și de legătură între două mari bucătării ale lumii, și anume bucătăria italienească și cea franțuzească.

Deși azi vom vorbi despre besciamella italiana nu avem cum să nu amintim faptul că, în istoria gastronomiei, sosul bechamel a fost consacrat de către Louise de Bechameil, marchiz de Nointel și membru al curții lui Ludovic al XIV-lea. Italienii susțin însă, că rețeta originală îi aparține Catrinei de Medici, aceasta fiind cea care a dus rețeta pe meleagurile franțuzești.

Acest sos este foarte des utilizat de bucătarii italieni și nu numai, deoarece este un sos foarte versatil, care se prepară foarte ușor, din ingrediente simple și la îndemâna oricui. Folosit la foarte multe preparate, de la pizza, paste la cuptor sau lasagna, besciamella italiana și-a păstrat un loc aparte, de-a lungul timpului, în gastronomia italiană.

Astăzi, echipa SuperMercato îți pune la dispoziție rețeta originală a sosului besciamella italiana, cu speranța că te vom convinge să încerci preparatul chiar la tine acasă.

Cum prepari sosul besciamella italian

Cum prepari sosul besciamella italian

Sursa foto: buonissimo

Sosul besciamella italian are la bază ingrediente simple, precum lapte, unt, făină, sare, nucșoară, care prin diferite procedee termice, și prin respectarea câtorva pași esențiali, dau naștere sosului besciamella.

Ingrediente necesare:

  •  700 grame făină;
  • 70 grame unt;
  • 700 ml lapte;
  • Sare;
  • Nucșoară;
  • Piper.

Poți utiliza:

  • Lapte steril GARDA 1L;

LAPTE STERILGARDA 1L

Lapte steril GARDA 1L

  • Făină Barilla tip oo 1kg;

Faina BARILLA TIP 00 1 kg

Faina BARILLA TIP 00 1 kg

  • Condiment nucșoară întreagă Laroma;

CONDIMENT NUCSOARA INTREAGA L'AROMA 30G

CONDIMENT NUCSOARA INTREAGA L’AROMA 30G

Mod de preparare:

Există mai multe variante de preparare a sosului Besciamella italiana, și anume varianta clasică preparată de marea majoritate a bucătarilor cu experiență, și varianta simplificată, care, așa cum îî spune și numele, este mai ușor de realizat.

Varianta originală presupune mai multe etape succesive de adăugare a ingredientelor pe foc, și necesită o atenție și o manualitate ridicată deoarece trebuie să se amestece foarte bine pentru ca ingredientele să nu se ardă.

Varianta simplificată, deși nu la fel de aromată ca prima variantă de preparare a sosului Besciamella italiana, este mai light și presupune defapt, fierberea tuturor ingredientelor în același timp, fără a mai fi nevoie de un amestec continuu și rapid.

Varianta clasică a sosului besciamella italian

Varianta clasică a sosului besciamella italian

Sursă foto: mamablip

Varianta clasică este cea care îți aduce gustul autentic italian pe care nu ai cum să o ratezi. Așadar, iată cum se prepară această rețetă.

  • Într-o oală încăpătoare se pune untul la topit, la foc mic;

Prepararea sosului clasic besciamella pasul 1

Sursă foto: Jamilacuisine.ro

  • Când untul este topit în întregime, se adaugă făina și se amestecă bine;
  • Se amestecă continuu și rapid, deoarece în această etapă a preparării sosului Besciamella italian, există posibilitatea de a se arde untul sau făina, ceea ce va imprima un gust și o aromă diferită sosului, una deloc plăcută;

Prepararea sosului clasic besciamella pasul 2

Sursă foto: Jamilacuisine.ro

  • Se adaugă și laptele, treptat, în timp ce se amestecă pentru a nu se forma cocoloașe de făină;

Prepararea sosului clasic besciamella pasul 3

Sursă foto: Jamilacuisine.ro

  • Când făina s-a incorporat complet, se rade puțină nucșoară și se adaugă și puțină sare și puțin piper;
  • Se lasă la foc mic și se amestecă continuu, până când preparatul se îngroașă;
  • Se lasă la fiert până când dă în clocot;
  • Pentru a nu forma crustă deasupra, se poate adăuga la final un cubuleț de unt;
  • Sosul besciamella este gata când capătă o textură cremoasă spre groasă și o culoare albă;

Prepararea sosului clasic besciamella pasul 4

Sursă foto: Jamilacuisine.ro

  • Se utilizează călduț în compoziția altor preparate, sau ca atare.

Varianta simplificată a sosului besciamella italian

Varianta simplificată a sosului besciamella italian

Sursă foto: healthy whole food vegan recipes

Atunci când preferi lucurile mai simple, vestea bună este că poți avea parte de acest delicios sos, și într-o formă mai simplu de preparat. Iată cât de ușor de face.

  • Făina se cerne foarte bine și se pune într-un castron adânc;
  • Peste făină se adaugă 200 ml lapte rece (este foarte important ca laptele să stea la frigider minim două ore înainte de a fi adăugat peste făină);
  • Se amestecă bine de tot cu telul până nu se mai simte la mână niciun cocoloș;
  • Se adaugă ulterior laptele rămas, alături de unt, sare, piper și nucșoară;
  • Întreaga compoziție se pune într-o crăticioară și se amestecă bine până ce toate ingredientele s-au omogenizat și încorporat;
  • Crăicioara se pune la fiert, la foc mic, până ce dă în clocot;
  • Se amestecă permanent pentru ca ingredientele să nu se lipească;
  • Se lasă să dea în 3-4 clocote;
  • Când sosul este gata, se oprește focul și se poate adăuga un cubuleț de unt, pentru a nu permite formarea crustei;
  • Sosul este gata pentru a fi servit fie ca atare, fie utilizat în alte preparate.

Ce să faci dacă nu ai obținut un sos perfect?

Ce să faci dacă nu ai obținut un sos besciamella perfect

Sursa foto: australia best recipes

Există însă multe situații în care, din diverse motive, rețeta nu este urmată pas cu pas, și din această cauză sosul besciamella italiana nu iese întocmai cum te așteptai. Dacă te aflii într-o asemenea situație, nu te descuraja. În rândurile de mai jos îți vom spune ce este de făcut:

  • singura situație în care preparatul nu mai poate fi salvat este aceea în care sosul are o aromă de arsură; de obicei acest lucru apare deoarece fie focul nu a fost prea mic, fie nu s-a amestecat continuu în ingrediente; din păcate, sosul trebuie aruncat;
  • dacă sosul are prea multe cocoloașe de făină, te poți ajuta fie de sită, fie de blender sau mixer vertical;
  • dacă ți se pare că ai scăpat prea multă sare în sos, nu dispera; remediul este unul foarte simplu: se mai face sos, de data aceasta necondimentat, care se amestecă cu primul sos;
  • în situația în care sosul este prea gros, se mai poate adaugă lapte și se mai dă o dată la clocot; nu uita să condimentezi din nou preparatul;
  • opus situației precedente, dacă sosul este prea fluid, de mai adaugă făină strecurată prin sită; din nou se mai dă o dată în clocot și se condimentează după gust.

Mod de păstrare a sosului besciamella

Mod de păstrare a sosului besciamella

Sursa foto: il club delle riccette

Sosul besciamella italiana poate fi utilizat la foarte multe preparate, de la pizza, paste, legume gratinate sau lasagna. Indicat este să păstrezi sosul besciamella italiana cald, până la utilizarea acestuia.

Pentru a nu forma pojghiță deasupra, se poate acoperi cu folie alimentară pusă fix pe suprafața sosului, până urmează să fie folosit în compoziția altor preparate.

În cazul în care nu poți folosi sosul besciamella în ziua în care l-ai preparat, acesta poate fi păstrat la frigider, într-o caserolă care se închide ermetic, dar atenție, nu mai mult de 4-5 zile.Trebuie să ții cont de faptul că, în momentul în care îl vei utiliza, acesta trebuie reîncălzit la foc mic.

Recomandări

Sosul besciamella italiana este considerat un sos de bază în gastronomia italiană; plecând de la acest sos, de-a lungul timpului, marii bucătari au apelat la propria ingeniozitate și au dat naștere unor alte sosuri aromate care au la bază acest sos alb.

Dacă se adaugă la sosul besciamella 300 grame zahăr sau miere, se formează un sos dulce și foarte aromat, care se poate utiliza la prăjituri.

Pentru iubitorii de ciuperci, se poate transforma sosul besciamella într-un adevărat sos de ciuperci, prin adăugarea ciupercilor mărunțite și călite în prealabil, peste celelalte ingrediente;

Prin adăugarea de smântână și mărar peste sosul besciamella clasic, se formează un delicios și aromat sos alb;

Sperăm că te-am convins de utilizarea pe scară largă a acestui sos alb și de cât de simplu și rapid se poate prepara. Sperăm că vei împărții cu toată familia această rețetă delicioasă.

Spor la gătit și poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close