fbpx

Panettone – istoria cozonacului italian

295

În ultima perioadă, panettone a început să fie din ce în ce mai prezent pe mesele oamenilor din toate colțurile Europei, mai ales în preajma sărbătorilor. Pe lângă faptul că are un gust delicios, panettone este renumit și pentru durabilitatea sa.

1. Ce este panettone?

Ce este panettone

Panettone este un cozonac italian renumit care a apărut în secolul al XV-lea, printr-o greșeală culinară. Mai exact, Toni, ajutorul de 12 ani al unui mare patiser al ducelui de Milano, a uitat de responsabilitatea sa și a adormit în bucătărie.

În tot acest timp, pâinea care era în cuptor s-a ars și nu se mai putea face nimic din ea. Stresat fiind de faptul că va fi tras la răspundere de patiser, Toni a pus mâna pe aluatul plămădit cu trei zile înainte, a mai adăugat câteva ouă și o bucată de unt pentru a-l frăgezi, apoi l-a indulcit cu miere, bucăți confiate din coajă de portocală și stafide.

A amestecat toate ingredientele și a băgat la cuptor rezultatul avut, fiind într-o mare criză de timp. Având în vedere că toată acțiunea se întâmpla în timpul cinei de Crăciun la care erau prezenți numeroși oaspeți ai ducelui de Milano, patiserul nu a avut altă variantă decât să ofere invitaților produsul inventat de Toni.

Ulterior, acesta a rămas surprins că nobilii din Milano au savurat pâinea dulce, întrebându-se ce este și cine l-a realizat. Astfel, a luat naștere “L’è ‘l pan del Toni”, cel mai cunoscut și nelipsit cozonac de pe mesele italienilor la sărbătoarea de Crăciun. Astăzi, pâinea lui Toni se numește panettone.

2. Diferența dintre panettone și colomba

Diferența dintre panettone și colomba

Colomba Pasquale este o altă specialitate de cozonac italian, însă acesta are formă de porumbel, simbolizând simbolul păcii. Spre deosebire de panettone, acesta se servește de obicei în perioada Sfintelor Sărbători Pascale.

Deși ambele specialități au o consistență asemănătoare, colomba este diferită de panettone prin formă și prin glazura crocantă de zahăr și migdale. În mod tradițional, ingredientele de bază folosite sunt simple – ouă, făină, drojdie și miere. Între timp, colomba a fost îmbogățit cu fructe confiate, ciocolată și diverse creme.

Cu toate acestea, majoritatea persoanelor sunt de părere că desertul colomba este omologul cozonacului panettone, care este, de altfel și vedeta sărbătorilor de iarnă.

3. Mod de preparare panettone acasă

 

Mod de preparare panettone acasă

Procesul de preparare pentru panettone este mai îndelungat decât cel al cozonacului clasic tradițional românesc. Pentru acesta, se pregătesc două tipuri de aluat. Primul tip de aluat se face din maia, care trebuie să stea la plămădit 12 ore. În cel de-al doilea, se pun fructele confiate, cedru, coji de portocale, cremă de portocale, stafide și ciocolată.

Ulterior, se adaugă a doua compoziție la primul aluat, se lasă la odihnit câteva ore și apoi se pune la cuptor. Pentru a se servi, este indicat să se lase aproximativ 24 de ore.

Ca să reușești să prepari acest desert la tine acasă, îți arătăm pas cu pas rețeta originală a cozonacului italian. Rețeta este asemănătoare cu cea a cozonacului moldovenesc, în special a celui copt în forme cilindrice tip babă.

Ingrediente pentru primul aluat

  • 25 grame de drojdie proaspătă;
  • 125 grame de zahăr sau ZAHAR BRUN 1KG;

ZAHAR BRUN 1KG

ZAHAR BRUN 1KG

  • 1 plic de zahăr vanilat;
  • 6 gălbenușuri crude;
  • 2 linguri de albuș de ou;
  • 150 ml de apă sau lapte cald;
  • 135 grame de unt moale;
  • 500 grame de făină albă.

FAINA MOLINO FERRARI MANITOBA 1000G

FAINA MOLINO FERRARI MANITOBA 1000G

Ingrediente pentru al doilea aluat

  • 125 grame de zahăr;
  • 10 grame de miere de albine;
  • 50 grame de rom sau coniac pentru stafide;
  • 6 gălbenușuri crude;
  • 250 grame de făină albă;
  • 10 grame de sare;
  • 125 grame de unt moale;
  • 100 grame de stafide înmuiate în rom sau coniac;
  • 3 linguri de coajă de portocală confiată și tocată mărunt;

Ingrediente pentru glazură

  • 80 grame de zahăr pudră;
  • 2 albușuri crude;
  • 80 grame de migdale măcinate fin;
  • 50 grame de migdale întregi;
  • 50 grame de zahăr granulat mare;

Pentru început, ne ocupăm de primul aluat. Astfel, sunt 3 etape de pregătire a acestuia:

  • Se adaugă laptele cald într-o ceașcă de cafea, peste care se freacă drojdia. Într-un castron se mixează zahărul tos, vanilia și 3 gălbenușuri timp de 2-3 minute. Ulterior, se adaugă rezultatul dintre drojdie și lapte în castron și se amestecă folosind o paletă pentru mixat.

Drojdie Paneangeli Mastro Forno 21g 3 Plicuri

Drojdie Paneangeli Mastro Forno 21g 3 Plicuri

  • Se toarnă apoi făina și se frământă toată compoziția timp de 10 minute. După aceea, se adaugă celelalte 3 gălbenușuri și cele 2 linguri de albuș, continuând frământarea cu încă 10 minute.
  • Se face o pauză de 5-10 minute și se adaugă cubulețe din untul moale. Astfel, aluatul va deveni atât moale și elastic, cât și neted și lucios după acest pas. Se continuă frământarea cu alte 10 minute și se transferă într-un bol mai mare deoarece volumul se va tripla peste noapte. Se acoperă cu un ștergar de bucătărie usat și stors, iar pe deasupra se lasă o pungă de plastic.

Ideal este ca această compoziție să stea peste noapte la o temperatură constantă de 25 grade, preferabil în cuptor. Dacă nu ai această temperatură, poți să preîncălzești cuptorul pentru câteva minute, astfel încât să creezi tu condițiile ideale pentru creșterea lui.

Dacă îți dorești un gust intens, poți adăuga și stafidele încă din acest pas. Acestea trebuie să fie înmuiate într-un amestec de 40 ml coniac și 10 ml de rom. Altfel, se acoperă cu folie de plastic, pentru a nu se evapora alcoolul în care stau.

Pentru a doua compoziție se iau în calcul următorii pași:

  • Se transferă aluatul basicat în vasul mixerului. Dacă nu ai adăugat deja stafidele, este momentul să le folosești în compoziție. Se frământă aluatul și se adaugă alcoolul rămas de la stafide alături de 3 gălbenușuri, zahăr și miere. După ce se mixează toate acestea, se adaugă 250 grame de făină și cele 10 grame de sare. Se continuă frământarea cu încă 10 minute.
  • După ce se ia o pauză de 10 minute, se continuă frământarea în timp ce se adaugă celelalte 3 gălbenușuri și bucățelele de unt moale. În acest pas se introduce și coaja confiată de portocale tocată, apoi se amestecă împreună cu restul ingredientelor.
  • După primii pași, se încălzește cuptorul la o temperatură de 25 grade și se introduce castronul cu aluatul, lăsându-l timp de o oră la dospit. Ulterior, se împarte compoziția în 2 recipiente și se lasă din nou la dospit timp de 5 ore.

În ceea ce privește glazura, aceasta se realizează prin bătaia albușurilor împreună cu zahărul pudră și migdalele măcinate. Astfel, rezultatul trebuie să fie asemănător cu o smântână, glazura fiind albicioasă și consistentă.

După aceea, se pregătesc migdalele întregi lăsându-le într-un bol cu puțină apă la fiert și fiind ulterior opărite câteva secunde. Ulterior se scurg de apă și se decojesc.

În momentul în care au trecut cele 5 ore de dospit, se împarte glazura peste cele 2 jumătăți de compoziție. Se presară cu migdalele pregătite anterior și cu zahărul granulat. În această formulă se introduce la cuptor pentru 45 de minute, acesta fiind încins în prealabil la 180 grade.

Fiind 2 cozonaci italieni preparați simultan, este indicat să mai fie lăsați la cuptor încă 15 minute la o temperatură mai joasă. După aceea, se scot din cuptor și se lasă la răcorit cu capul în jos timp de 4-5 ore sau chiar peste noapte.

A doua zi, desertul este gata pentru servit. Vei observa că are o consistență aerată, umedă și elastică. Panettone se păstrează proaspăt chiar și o săptămână dacă este învelit într-o hârtie de copt și un prosop de bucătărie curat.

4. Recomandări de panettone cu gust autentic italian

Recomandări de panettone cu gust autentic italian

Pentru a savura un panettone cu gust autentic italian îți recomandăm să încerci produsele noastre din magazinele Supermercato:

PANETTONE CONDORELLI ARANCIA 1KG

PANETTONE CONDORELLI ARANCIA 1KG

Panettone este o delicatesă cu care nu vei da greș în fața invitaților tăi la masa de sărbătoare. Sperăm că rețeta noastră te va ajuta pentru a coace unul dintre cei mai buni cozonaci italieni. Însă, nu uita: dacă ceva nu a funcționat bine, întotdeauna vei avea planul B în magazinele Supermercato.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close