fbpx

Quesadilla

26.8K

Sursa foto: unsplash

Într-o lume în care timpul este prețios iar zilele trec cu viteza luminii, a găsi soluții cât mai rapide și delicioase pentru mesele de zi cu zi sau pentru a-ți impresiona musafirii devine o adevărată provocare. Indiferent dacă ai o săptămână aglomerată sau ai nevoie de o rețetă rapidă cu care să îți surprinzi prietenii, avem soluția perfectă pentru tine: quesadilla!

Este o creație culinară minunată care lasă loc pentru multă imaginație, fără a face nici un compromis în ceea ce privește gustul. Quesadilla este un preparat care poate să fie realizat cu preparate pe care sigur le ai deja în frigider.

Quesadilla este o rețetă inspirată din bucătăria mexicană care, este practic, o clătită umplută cu brânză sau foi de tortilla umplute și gătită pe grill sau la tigaie.

Despre ce este quesadilla, trebuie să menționăm că rețeta este originară din secolul al XV-lea și a rămas una dintre preparatele tradiționale ale bucătăriei mexicane. Inițial, era umplută doar cu brânză dar ulterior, alte ingrediente precum carnea de pasăre, fructele de mare sau legumele au fost introduse în rețetă.

Astăzi, este posibil să faci o mulțime de combinații care să țină cont de preferințele și gusturile proprii.

Dacă vrei să pregătești și tu quesadillas rapide care să transforme cina într-un succes, atunci îți propunem în continuare câteva rețete deosebite care te vor cuceri.

Quesadilla: 14 Retete ușor de gătit

Quesadilla 14 Retete ușor de gătit

Sursa foto unsplash

După cum spuneam anterior, aceste rețete de quesadilla sunt foarte ușor de gătit și nu ai nevoie decât de ingrediente foarte simple și la îndemână. Preparatul poate să fie consumat și de cei care au un anumit regim alimentar mai strict.

Totul constă în modul în care sunt combinate ingredientele. De exemplu, dacă alegi o variantă în care să folosești carne slabă și legume vei obține un preparat bogat în vitamine și minerale.

Pentru a păstra un gust bogat și echilibrat este recomandat să eviți utilizarea uleiului în exces și folosește numai brânzeturi de calitate.

Quesadilla rețeta originală

Quesadilla rețeta originală

Sursa foto: unsplash

Pentru a prepara quesadilla rețeta originală, totul pornește de la a pregăti tortilla în casă, care, în acest caz, sunt făcute din făină de porumb, sare și apă. Poți folosi și făină standard sau, dacă vrei să omiți acest pas, atunci poți să le utilizezi și pe cele gata preparate din magazin. Însă, cele preparate în casă nici măcar nu se pot compara cu cele din magazin.

Timpul de pregătire pentru tortilla de casă este de 30 de minute, numărul de porții este de 8 iar ingredientele de care ai nevoie, sigur se regăsesc în cămara ta.

Ingrediente:

  • 2 căni de făină standard tip 650;
  • 3 linguri de ulei de măsline;
  • ½ linguriță de sare;
  • ¾ cană de apă.

Mod de preparare:

Într-un bol încăpător toarnă cele două căni de făină și sarea apoi încorporează treptat uleiul și apa. Presară făină din belșug pe masa de lucru și frământă până când obții un aluat omogen, nelipicios și elastic. Formează o bilă de aluat și las-o la odihnit timp de 10 minute.

După această pauză, împarte bila în 8 părți egale și întinde aluatul oferindu-i o formă rotundă de tortilla. Aluatul se întinde foarte ușor iar pentru a finaliza această rețetă tot ce mai trebuie să faci este să rumenești într-o tigaie toate cele 8 foi de tortilla, câte un minut pe fiecare parte.

Având în vedere că vorbim despre o rețetă de quesadilla clasică, umplutura este simplă, cu brânză mexicană, Chihuahua, Oaxaca sau Manchego. Aceste tipuri de brânză mexicană poate să fie găsită și la noi, în magazinele online cu produse specifice bucătăriei mexicane. Preparatul astfel obținut, poate să fie servit alături de sosul tău preferat, salsa verde sau salsa roșie.

Quesadillas cu pui

Quesadillas cu pui

Sursa foto: pexels

Pentru a prepara quesadillas cu pui delicioasă dar și cu ingrediente mai prietenoase, astfel încât să le poți servi și copiilor, ai nevoie de câteva ingrediente.

Timpul de preparare nu depășește 30 de minute și poți obține rapid un preparat care să fie pe placul tuturor.

Ingrediente:

  • 4 foi de tortilla (preparate în casă după rețeta anterioară sau gata cumpărate din magazin);
  • 500 g piept de pui;
  • 2 ardei colorați;
  • 4 – 5 fire de ceapă verde;
  • 200 g cașcaval;
  • Sare și piper.

Mod de preparare:

Pieptul de pui se condimentează cu sare și piper apoi se frige pe grill-ul încins la foc iute până când se rumenește pe ambele părți. Puiul trebuie să fie crocant la exterior iar interiorul moale și suculent.

Se ia o foaie de tortilla și pe jumătate se așează pieptul de pui, ceapa verde tocată mărunt și ardeii. Deasupra se rade cașcaval și se împăturește în două. Pentru a nu se lipi de tigaie poți unge tortilla cu puțin ulei sau să folosești grill-ul în care ai prăjit puiul pentru mai multă savoare. Se întoarce tortilla pe ambele părți până când se rumenește și se topește cașcavalul în interior.

Quesadilla cu pui și cașcaval

Quesadilla cu pui și cașcaval

Sursa foto: pixabay

Fiind vorba despre o altă interpretare a acestei rețete mexicane, pentru a prepara quesadilla cu pui și cașcaval, ingredientele necesare sunt mereu la îndemână.

Ingrediente:

  • 4 foi de tortilla;
  • 1 ardei kapia roșu;
  • 4 fire de ceapă verde;
  • 1 roșie mare curățată de miez;
  • ½ piept de pui;
  • 200 g cașcaval;
  • 2 linguri de maioneză;
  • Ulei de măsline.

Mod de preparare:

Pieptul de pui condimentat cu sare și piper se prepară la grătar. În funcție de preferințe, poți utiliza și alte condimente precum boia iute, chilli, oregano, condiment special pentru grătar, etc.

Legumele se toacă și se pun deoparte. Foile de tortilla se ung pe jumătate cu maioneză, se adaugă deasupra un strat de cașcaval ras, ceapă verde, roșii, ardei și pui la grătar.

Partea de lipie fără legume se unge cu ulei de măsline și se pune într-o tigaie și se prăjește până când cașcavalul se topește și se rumenește frumos deasupra.

Quesadilla cu pui și legume

Quesadilla cu pui și legume

Sursa foto: pixabay

Această rețetă quesadilla cu pui și legume este excelentă pentru acele momente în care vrei să mănânci ceva bun și vrei să fie gata repede. Timpul de preparare al rețetei este de 30 de minute.

Ingrediente: 

  • 400 g piept de pui;
  • 250 g brânză cheddar sau un cașcaval bun;
  • 4 bucăți de tortilla;
  • Ulei pentru prăjit;
  • 1 ceapă roșie;
  • 1 ardei;
  • Legume (ce se găsește în frigider);
  • După preferință se mai poate adăuga porumb, fasole verde, fasole boabe, etc.
  • Sare și piper după gust;
  • Condimente pentru carne la grătar.

Mod de preparare:

Puiul asezonat cu sare, piper și condimente pentru grătar se rumenește pe toate părțile. Legumele se călesc împreună cu ceapa, se adaugă puiul și cașcavalul ras iar în funcție de necesitate se mai condimentează.

Se unge o tigaie cu ulei, se așează o tortilla și se pune deasupra compoziția obținută, astfel încât să acopere o jumătate din foaia de tortilla. Apasă ușor pentru ca ingredientele să se lipească de foaie și rumenește pe ambele părți. Servește cu guacamole sau salsa de roșii.

Quesadilla cu legume

Quesadilla cu legume

Sursa foto: Pixabay

Pentru că nu întotdeauna este recomandat să se mănânce carne, poți încerca o variantă extrem de delicioasă și la fel de simplă de preparat, de quesadilla cu legume. Această rețetă quesadilla cu legume este ideală pentru vară iar dacă nu vrei să deschizi cuptorul pentru a face rețeta ca la carte, poți cumpăra foi de tortilla gata făcute din magazin.

Dacă vrei să fie creația ta 100%, atunci te poți întoarce la începutul articolului unde vei putea găsi o rețetă simplă pentru a coace în casă foile de tortilla.

Partea cea mai bună a rețetei este aceea că poți folosi orice tip de legume pe care le ai la îndemână în frigider. Iar dacă nu dorești să fie vegetariană, atunci poți adăuga bucăți de șuncă sau orice alt tip de cărnuri la grătar.

Ingrediente:

  • 4 bucăți de tortilla (numărul de foi crește în funcție de numărul de persoane);
  • 1 dovlecel galben mic;
  • 1 dovlecel verde mic;
  • 1 ardei roșu;
  • 1 ceapă roșie mică spre medie;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • Sare și piper;
  • 200 g brânză;
  • Unt pentru prăjit tortilla – aproximativ ½ linguriță pentru fiecare tortilla.

Mod de preparare:

Legumele se taie în felii subțiri împreună cu ceapa și se călesc în ulei. Se pune unt in tigaie și se așează o foaie de tortilla. Peste foaie se presară brânză și legume călite apoi se mai pune deasupra acestora un strat de brânză. Foaia de tortilla se împăturește în două apoi se rumenește în tigaie pe ambele părți. După ce ai scos tortilla din tigaie, se taie în patru părți egale.

Quesadilla cu carne tocată

Quesadilla cu carne tocată

Sursa foto: Pixabay

Atunci când mai ai carne tocată rămasă prin congelator, nu înseamnă că nu ai ce face cu ea. Poți prepara o delicioasă quesadilla cu carne tocată și să obții o cină care să îi impresioneze chiar și pe cei mai pretențioși.

În special dacă ai nevoie de o rețetă rapidă care să te scoată din impas atunci când ai foarte puțin timp la dispoziție până când vin musafirii, quesadilla cu carne tocată poate să fie soluția perfectă.

Pentru a pregăti această rețetă ai nevoie de puține ingrediente și se poate adapta în funcție de preferințe și necesități.

Ingrediente:

  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 1 ceapă albă;
  • 3 căței de usturoi;
  • 1 conservă de roșii în suc propriu;
  • 500 g carne tocată;
  • Oregano și busuioc;
  • Ghimbir;
  • Nucșoară;
  • Cașcaval;
  • Foi de tortilla.

Mod de preparare:

Ceapa și usturoiul se călesc într-o tigaie. Adaugă carnea tocată iar după ce s-a gătit adaugă conserva de roșii în suc propriu și condimentează după gust. Lasă totul să fiarbă la foc mic până când scade zeama.

Într-o tigaie așează o foaie de tortilla și acoperă jumătate cu cașcaval ras, carne tocată și apoi încă un strat de cașcaval ras. Prăjește tortilla pe ambele părți. Pentru o servire mai eficientă poți să tai tortilla în bucăți egale.

Quesadilla vegetariană

Quesadilla vegetariană

Sursa foto: pexels

Poți pregăti și quesadilla vegetariană dacă nu consumi carne sau urmezi un regim alimentar mai strict. Este o rețetă la fel de simplu de preparat precum cele prezentate anterior iar gustul este la fel de bun. Combinația savuroasă dintre legume proaspete și brânză topită puse în foi de tortilla crocante este un răsfăț pentru simțuri.

O rețetă quesadilla vegetariană simplă și foarte rapid de făcut într-o abordare mai sănătoasă decât cele clasice vor fi apreciate de cei dragi.

Ingrediente:

  • 2 bucăți de tortilla;
  • 150 g Mozarella;
  • 1 avocado;
  • 20 g spanac;
  • 3 bucăți de frunze de ceapă verde;
  • 10 bucăți de roșii cherry;
  • 1 ceapă;
  • Coriandru (opțional).

Mod de preparare:

Se așează o foaie de tortilla într-o tigaie pe aragaz iar pe jumătate se pune mozarella și legumele mai sus amintite. Deasupra, mai adăugăm niște mozarella și împăturim tortilla astfel încât să acopere cealaltă jumătate.

Prăjim în tigaie până când capătă o culoare frumoasă și mozarella din interior s-a topit. Procedăm la fel și cu cealaltă foaie de tortilla. La final tăiem în bucăți egale pentru a fi mai ușor de consumat.

În funcție de numărul de persoane de la masă sau de dorințe, cantitățile de ingrediente pot să fie mărite.

Quesadilla vegetariană este o soluție bună pentru o cină ușoară, rapidă și care să te scape de gătit în zilele toride de vară.

Quesadilla cu ton

Quesadilla cu ton

Sursa foto: Pixabay

O altă modalitate de abordare a aceleiași rețete este să prepari quesadilla cu ton. Este o variantă sănătoasă și ușoară care se pregătește la fel de rapid iar rezultatul este delicios. Nu vei avea nevoie de foarte multe ingrediente iar timpul de preparare nu depășește o oră.

Ingrediente:

  • 250 – 300 grame ton din conservă;
  • 100 – 150 grame porumb;
  • 1 ceapă roșie mărunțită;
  • 1 ardei gras verde mărunțit;
  • 1 lingură de măsline tăiate felii subțiri;
  • 3 – 4 linguri de iaurt;
  • 1 linguriță de muștar;
  • Paprika;
  • Piper alb;
  • Sare;
  • 2 – 3 lingurițe suc de lămâie;
  • 1 linguriță de coriandru proaspăt;
  • 2 tortilla;
  • 200 – 250 grame de brânză Cheddar.

Mod de preparare:

Amestecă tonul cu porumbul, ceapa, ardeiul gras și măslinele apoi prepară un sos din iaurt cu muștar pe care să îl adaugi la compoziția rezultată. Asezonează cu condimentele din lista de ingrediente.

Dacă nu îți place, atunci poți să elimini coriandrul. Toarnă sucul de lămâie și omogenizează compoziția. Umple foile de tortilla cu brânză Cheddar și cu compoziția obținută apoi prăjește-le pe ambele părți într-o tigaie, la foc mic.

Quesadilla cu ton poate să fie un preparat excelent chiar și pentru o petrecere sau un picnic cu prietenii.

Quesadilla de post

Quesadilla de post

Sursa foto: Pexels

Quesadilla este mereu o soluție salvatoare pentru o masă delicioasă chiar și atunci când ții post. Nu vei avea nevoie de ingrediente multe și suntem siguri că le vei găsi în cămara ta. Quesadilla de post poate să fie consumată chiar și atunci când îți este poftă de fast food dar vrei să te asiguri că este o mâncare sănătoasă.

Ingrediente:

  • 2 foi de tortilla;
  • 1 avocado;
  • Sucul de la jumătate de lămâie;
  • 1 roșie mică;
  • 1 ceapă mică jumătate de ardei gras;
  • Sare și piper după gust;
  • Fasole fiartă sau din conservă;
  • Porumb fiert sau din conservă;
  • Naut fiert sau din conservă;
  • 1 – 2 castraveți murați.

Mod de preparare:

Primul pas este acela de a prepara guacamole. Într-un bol, pisează bine avocado, adaugă roșii, ceapă și ardei, toate tăiate mărunt. Condimentează cu sare, piper și zeamă de lămâie.

Așează o foaie de tortilla într-o tigaie și întinde pasta obținută pe jumătate de foaie. Presară deasupra fasole, porumb, năut și felii de castraveți murați. Într-o tigaie bine încinsă prăjește foile de tortilla umplute până când devin crocante la exterior.

Quesadilla de post poate să fie servită alături de sosurile preferate sau cu verdețuri.

Rețetă quesadilla cu șuncă

Rețetă quesadilla cu șuncă

Sursa foto: Pixabay

Nu mai știi ce să pregătești pentru micul dejun? Îți propunem să prepari o rețetă quesadilla cu șuncă. Ceva nou, inedit, rapid de preparat cu ingrediente pe care sigur le ai deja în frigider, îi va cuceri pe cei dragi.

Pentru 4 porții nu ai nevoie decât de doar jumătate de oră și vei obține un preparat care poate să fie și o idee bună pentru pachetul pentru școală sau birou.

Ingrediente:

  • 6 foi de tortilla;
  • 200 de grame de brânză rasă;
  • 12 felii de șuncă;
  • Pesto;
  • Muștar;

Pentru sos vei avea nevoie de:

  • 400 grame roșii cherry;
  • 1 lingură de pastă de tomate;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • 4 fire de ceapă verde;
  • Oregano;
  • Sare și piper.

Mod de preparare:

Pe o foaie de tortilla se așează șuncă și cașcaval, astfel încât să acopere jumătate din foaie apoi se împăturește și se prăjește într-o tigaie, întorcând pe o parte și pe alta, astfel încât să se rumenească și să capete o culoare frumoasă. Dacă dorești să aibă o aromă mai deosebită atunci poți unge foile de tortilla cu pesto sau muștar.

Pentru sos, încinge uleiul și adaugă roșiile tăiate în sferturi sau jumătăți, în funcție de mărimea lor. Gătește-le timp de 5 minute apoi adaugă pasta de roșii, oregano, sare și piper. Dacă sosul a scăzut prea mult, atunci mai poți adăuga puțină apă. La final adaugă ceapă verde în sos și mai lasă să fiarbă 1 – 2 minute.

Rețetă quesadilla cu brânză

Rețetă quesadilla cu brânză

Sursa foto: Pixabay

O tigaie preîncălzită, câteva ingrediente simple și ai reușit să asiguri o masă delicioasă care să fie pe placul întregii familii. După cum spuneam anterior, rețeta quesadilla cu brânză și nici un alt ingredient adăugat în plus, este cea originală.

Dar, acum, în funcție de gusturi și de preferințele fiecăruia poți jongla cu ingredientele pe care să le folosești. Îți propunem în continuare o rețetă apropiată de cea originală dar care are în plus câteva ingrediente care să îi asigure un gust mai bogat.

Ingrediente:

  • 4 foi de tortilla;
  • 100 grame cașcaval ras (Cheddar, Gouda, Trapist, mozzarella, Queso Oaxaca, Monterey Jack etc.);
  • Chives sau ceapă verde;
  • Fulgi de chili deshidratați sau feliuțe de ardei iute.

Mod de preparare:

Pe o foaie de tortilla se pune brânza rasă (în funcție de preferințe poți face și o combinație de mai multe tipuri de brânză), bucățele de chives sau de ceapă verde mărunțită. Adaugă fulgi de chilli sau feliuțe de ardei iute deasupra brânzei. Dacă nu dorești să fie picant, atunci poți omite această etapă.

Împăturește foaia de tortilla acoperind umplutura, apoi rumenește-o în tigaie la foc mic până când devine crocantă.

La această rețetă quesadilla cu brânză mai poți adăuga și alte ingrediente precum bucățele de șuncă, jambon, prosciutto sau cârnați picanți.

Rețetă quesadilla cu vită

Rețetă quesadilla cu vită

Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să te bucuri la tine acasă de un preparat americano – mexican cu gust intens și plăcut, atunci poți să pregătești quesadilla cu vită. Rețeta quesadilla cu vită reunește ingrediente simple iar prepararea nu durează mai mult de jumătate de oră. În cazul în care cina se amână pentru mai târziu, preparatul acesta se poate reîncălzi.

Dacă alegi carnea de vită tocată, un sfat pe care ți-l oferim este acela să te asiguri că ai scos-o la timp din congelator. Este important să nu pui carnea rece direct în tigaie atunci când o prepari.

Ingrediente:

  • 4 foi tortilla de grâu;
  • 500 grame carne tocată de vită;
  • Mozzarella și cheddar rase;
  • 1 lingură de unt;
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui;
  • 2 – 4 bucăți de ardei iute în oțet;
  • 160 ml ketchup dulce;
  • 1 ½ lingură de muștar clasic;
  • ½ linguriță zahăr brun;
  • Boia dulce, chimion, usturoi granulat, oregano uscat;
  • 1 ardei kapia mic;
  • 1 ceapă galbenă;
  • 1 cățel de usturoi;
  • ½ legătură de pătrunjel verde.

Mod de preparare:

Taie ceapa, usturoiul, ardeiul kapia și pătrunjelul apoi așează-le separat în boluri și pregătește toate ingredientele, astfel încât să fie toate la îndemână. Pentru a te mișca mai rapid, amestecă ketchup-ul cu muștarul și condimentele adăugând și o jumătate de linguriță de sare.

Într-o tigaie bine încinsă, adaugă carnea tocată așa cum este și gătește-o până când capătă acea crustă maronie. După un minut sau două amestecă bine carnea. Scoate carnea și scurge grăsimea rămasă separat.

Adaugă în tigaie untul, ceapa și ardeiul, gătindu-le până când se înmoaie, aproximativ două trei minute. În momentul în care legumele s-au înmuiat, adaugă usturoiul, carnea și sosul pe care l-ai făcut la începutul rețetei. Dă focul mic și gătește totul până când sosul scade la apropximativ 20% din cantitate.

Pe o foaie de tortilla întinde pe jumătate din compoziția de carne tocată, presară felii de ardei iute, pătrunjel tocat și brânză rasă. Împăturește foaia de tortilla în două și apasă ușor. Într-o tigaie rumenește fiecare tortilla umplută până când se topește brânza. Procedează la fel cu fiecare foaie de tortilla, apoi, taie-le în bucăți egale, astfel încât să fie mai ușor de mâncat.

Quesadilla cu avocado

Quesadilla cu avocado

Sursa foto: unsplash

Quesadilla cu avocado este o rețetă delicioasă care te va cuceri imediat ce o vei scoate din tigaie. Este bună atât caldă cât și rece, motiv pentru care poate să fie consumată indiferent de ocazie. Această rețetă este gata în numai 30 de minute și vei putea să savurezi un preparat delicios împreună cu cei dragi.

Ingrediente:

  • 6 foi de tortilla;
  • 200 grame brânză rasă;
  • 2 bucăți avocado;
  • 125 grame cubulețe de bacon;
  • ½ ardei gras tăiat cubulețe;
  • Sare și piper după gust;
  • O lingură de zeamă de lămâie;

Mod de preparare:

Taie fiecare avocado în jumătate și îndepărtează sâmburele. Scoate miezul și pisează-l până când obții o pastă. Adaugă peste avocado zeama de lămâie pentru a menține intactă culoarea verde a miezului. Adaugă cubulețele de bacon și ardeiul apoi condimentează cu sare și piper.

Pe o jumătate de foaie de tortilla pune o cantitate generoasă de cașcaval ras apoi o mică parte din compoziția obținută. Într-o tigaie încinsă, rumenește foile de tortilla umplute și procedează la fel cu fiecare foaie. La final, taie foile de tortilla umplute și rumenite în bucăți egale și servește-le cu un sos sau ca atare.

Quesadilla cu porc

Quesadilla cu porc

Sursa foto: pixabay

Bucătăria Americii Latine oferă numeroase preparate deosebite care sunt ușor de făcut și sunt perfecte pentru mesele din familie sau cele cu prietenii.

Dacă ești în căutarea unei rețete mai consistente care să fie pe placul tuturor, atunci îți propunem să faci quesadilla cu porc. Ingredientele necesare sunt simple și poți folosi chiar și carnea rămasă de la grătar, să o prepari tu sau chiar să folosești carne fiartă. Desigur, ținând cont de preferințele personale.

Ingrediente:

  • Foi de tortilla;
  • Carne de porc la grătar sau fiartă;
  • Roșii;
  • Brânză cheddar;
  • Ardei gras;
  • Sare și piper;
  • Busuioc;
  • Ulei.

Mod de preparare:

Carnea la grătar sau fiartă se taie în fâșii subțiri, se taie roșiile și ardeii apoi se rade brânza. Se așează într-o tigaie unsă cu puțin ulei o foaie de tortilla pe care se așează un strat generos de brânză, carnea, roșliile și ardeii.

Se adaugă sare și piper după gust. Dacă dorești poți adăuga și busuioc sau alte condimente care îți mai plac. Se mai pune un strat de brânză rasă peste și se împăturește tortilla.

Lasă un minut pe o parte pentru a se rumeni și apoi întoarce foaia umplută, astfel încât să se rumenească și pe cealaltă parte. Ai grijă să nu se ardă, în special atunci când așezi în tigaie următoarea foaie de tortilla umplută. La final, taie în părți egale fiecare tortilla umplută și servește-le alături de sosurile tale preferate.

Quesadilla este un preparat versatil care poate să fie pregătit cu ingrediente pe care le ai la îndemână. De exemplu, poți să mai faci quesadilla cu pui și măsline, cu dovlecei sau chiar în stil grecesc, înlocuind cașcavalul ras cu brânză feta. Te asigurăm că orice tip de ingrediente ai alege, rezultatul va fi unul savuros.

Indiferent dacă ai nevoie de o rețetă rapidă care să te scoată din impas sau care să îi impresioneze chiar și pe cei mai pretențioși musafiri, pregătind  quesadilla nu vei da greș.

Desigur, pentru cele mai bune rezultate, îți recomandăm să folosești întotdeauna ingrediente proaspete și atent selecționate. De asemenea, vei crea o impresie foarte bună dacă foile de tortilla sunt pregătite în casă. Poți pregăti quesadilla tradițională sau să dai dovadă de creativitate și să combini diverse ingrediente delicioase. Rețetele prezentate în acest articol, te vor inspira cu siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close